Produsele GEZE sunt câștigătoare ale Premiului German pentru Inovație 2018
„Premiul German pentru Inovație caută să identifice detalii, procese și produse care impresionează prin impact și valoare adăugată”, explică inițiatorul premiilor, Consiliul German pentru Design. La Premiul German pentru Inovație 2018, juriul de specialiști a desemnat amortizorul de ușă GEZE ActiveStop montat pe tocul ușii și soluția de sistem pentru fațadă activă din punct de vedere climatic cu GEZE IQ box KNX, drept câștigător în categoria Clădire și elemente.
Produse și soluții inovatoare
Premiul German pentru Inovație recunoaște produse și soluții inovatoare din toate domeniile care se remarcă față de soluțiile curente datorită avantajelor semnificative pe care le prezintă. Astfel, el face cunoscute unui public mai larg serviciile excepționale. GEZE are numeroase inovații care ne fac viețile mai bune, mai ușoare și mai plăcute și care modelează viitorul. Uneori, acest fapt este evident imediat, ca în cazul amortizorului de ușă GEZE ActiveStop. Ne bucurăm adesea de plusul de confort și securitate aduse de un produs, fără a ne putea imagina forța inovatoare din spatele acestuia. Pentru mulți dintre noi, acesta este cazul cu fațada activă din punct de vedere climatic cu GEZE IQ box KNX.
O „senzație a ușii” cu totul nouă, grație amortizorului de ușă GEZE ActiveStop
Amortizorul GEZE ActiveStop, montat pe tocul ușii. Foto: GEZE GmbH © GEZE GmbH
Amortizorul de ușă oferă confort unic pentru uși. Cu GEZE ActiveStop, ușile încăperilor se opresc ușor, se închid silențios și se mențin deschise cu ușurință. Indiferent dacă împingeți ușa ușor sau mai ferm, sistemul o deschide sigur și independent până în poziția de fixare, reglabilă individual. În același timp, atenuatorul de închidere frânează ușa batantă la momentul potrivit și o menține deschisă în siguranță în poziția necesară. Acesta este un avantaj și dacă există posibilitatea ca ușa să se închidă violent în mod necontrolat, în condiții de ventilare. GEZE ActiveStop asigură menținerea sigură în poziția „deschis” a ușilor. Datorită amortizării active, ușa se închide lent și silențios, fără izbiri zgomotoase și semne inestetice pe pereți, și fără potențiale vătămări. Ușile se deplasează liber între 25 și 60 de grade. Amortizorul de ușă preia precis controlul ușii în intervalul 25- 60 de grade. Pe lângă versiunea integrată în canatul ușii, există acum și o versiune montabilă pe tocul ușii. Deoarece poate fi atașat în poziție și detașat din nou cu ușurință, este soluția ideală pentru spațiile închiriate.
Fațadă activă din punct de vedere climatic cu GEZE IQ box KNX
Fațadă activă din punct de vedere climatic cu GEZE IQ box KNX. Foto: GEZE GmbH
În automatizarea clădirilor, o fațadă inteligentă, activă din punct de vedere climatic, satisface cerințe moderne, precum ventilarea eficientă energetic, un climat sănătos al încăperilor și monitorizarea stării ferestrelor. Aceasta se obține printr-o combinație inteligentă de motoare de acționare a ferestrelor și senzori. Aceste componente pot fi operate inteligent prin modulul de interfață KNX IQ box, integrat în standardul de comunicare KNX. Produsele din seria IQ windowdrive pot fi integrate în sistemele KNX ale clădirilor drept participanți Bus direcți pentru ventilare naturală controlată. Stările ferestrelor se pot astfel afișa, opera și monitoriza centralizat. Ferestrele astfel automatizate permit comunicarea directă cu alte componente ale sistemului KNX al clădirii, precum butoanele apăsate prin acționare KNX și senzorii KNX. Aceasta înseamnă că toate ferestrele unei clădiri pot fi închise centralizat prin simpla apăsare a unui buton. Dacă o stație meteo KNX sau un senzor de calitate a aerului KNX raportează precipitații, vânt, o concentrație excesivă de CO2 sau o diferență de temperatură, motoarele de acționare ale ferestrelor vor primi semnalul de închidere sau deschidere prin IQ box KNX. Prin comenzi precise date motoarelor de acționare a ferestrelor, modulul permite economii de energie și oferă siguranță suplimentară: după executarea unei comenzi, starea ferestrei este raportată sistemului KNX al clădirii sau sistemului de management al clădirii. Informații mai detaliate despre ferestre, precum lățimea precisă de deschidere, sunt puse la dispoziție de modulul IQ box KNX.
Despre Premiul German pentru Inovație
Premiul German pentru Inovație este o distincție acordată de Consiliul German pentru Design, creat inițial de Parlamentul Federal German. În prezent, Consiliul este o instituție independentă și internațională care recunoaște competitivitatea. Juriul este compus din specialiști din sectoarele industrial, științific, instituțional și financiar. Criteriile de evaluare includ putere de inovație, avantajele pentru utilizatori, eficiența economică, calitatea tehnică și sustenabilitatea.
Comunicat de presă
Descărcare comunicat de presă (PDF | 85 KB)
Pentru întrebări către redacție
Julia Graf
Telefon: +49 - 7152-203-505
E-mail: j.graf@geze.com
Contact