„Arhitectură terapeutică”: acces fără obstacole în clinica din centrul orașului
Clinica din centrul orașului Stuttgart, deschisă în anul 2014, este unul dintre cele mai mari centre de pediatrie, sănătate pentru adolescenți și ginecologie din Germania. GEZE a îndeplinit elegant cerințele ridicate pentru acces fără obstacole, protecție preventivă contra incendiilor și comoditate pentru utilizatori, cu tehnologie de ultimă generație în ceea ce privește ușile și siguranța.
Design responsabil, în scop medical
Noul complex spitalicesc cuprinde 12 clinici individuale, o secție interdisciplinară de urgență, numeroase clinici ambulatorii și 385 de paturi. În conformitate cu conceptul „arhitecturii terapeutice”, firmele din Stuttgart: SFP Architekten GmbH și HPP Laage & Partner s-au concentrat, atunci când au proiectat clădirea, pe condiții de prim rang pentru îngrijirea medicală și bunăstarea pacienților. GEZE a îndeplinit între altele, cerințele stricte de operare a clinicii cu sisteme pentru ușă, cu acces fără obstacole și soluții complexe de siguranță la incendiu.
Siguranță și funcționalitate, datorită tehnologiei pentru uși de la GEZE
Ușa batantă din sticlă cu un canat, în zona clinică © Jürgen Pollak / GEZE GmbH
Acces fără obstacole, comportament de deschidere fără atingere, protecție preventivă contra incendiilor, asigurarea căii de evacuare, controlul accesului cu design modern și consecvent – ușile clinicii trebuie să îndeplinească toate aceste cerințe. Folosind soluții de sistem flexibile de la GEZE, aceste cerințe au fost îndeplinite la peste 100 de uși batante în regim automat cu un canat și cu două canaturi, atât în zona de intrare a clinicii, cât și în interiorul acesteia.
sisteme de ușă glisantă Slimdrive SL NT, în zona de intrare
Un sistem de ușă glisantă în regim automat cu două canaturi conectează facilitățile exterioare și foaierul spațios al noii clinici, creând o atmosferă strălucitoare și primitoare. Un coridor cu o lățime de aproape 3 m, profiluri de ușă elegante și unități de acționare Slimdrive SL NT-FR integrate în plafon combină accesul fără obstacole cu asigurarea căii de evacuare și transparența. Ușile cu două canaturi gestionează volumul mare de utilizatori în mod silențios, puternic și precis, timpul de menținere a poziției „deschis” fiind reglat în regim automat pentru a se potrivi fluxului de persoane în trecere. Integrat într-o stelă metalică, comutatorul de programare a ușii a devenit un element de design în sine.
Acces fără obstacole cu sistemele Slimdrive-EMD pentru uși batante
Ușile batante Slimdrive-EMD cu un singur canat, care se deschid în regim automat printr-un detector de mișcare, pot fi întâlnite în aproape toate zonele clinicii. În mod alternativ, ușile batante pot fi activate prin intermediul unui buton cu suprafață mare, util situațiilor cu pacienți aflați în scaune cu rotile sau transportați pe paturi mobile. Senzorul de monitorizare oprește ușile atunci când o persoană se află în intervalul de pivotare. Funcția „Push & Go”, care poate fi activată sau dezactivată, oferă confort suplimentar și permite unității de acționare a ușii să fie activată prin apăsarea scurtă a canatului ușii.
Ușile batante cu două canaturi asigură protecția preventivă contra incendiilor
Integrate în sistemele de alarmă, sistemele cu ușă batantă cu două canaturi și unități de acționare Slimdrive EMD-F/R-IS acționează ca ieșiri de urgență. Cu unitatea de acționare Slimdrive EMD Invers, acestea servesc ca deschideri pentru o evacuare facilă a fumului și gazelor fierbinți, în caz de incendiu. Dacă este detectat un incendiu, comanda de alarmă de la instalația de alarmă la incendiu declanșează, de asemenea, eliberarea comenzilor ușilor de urgență TZ 320, astfel încât ușile să se deschidă în regim automat. Dacă există o pană de curent electric, funcția inversă a unităților de acționare asigură deschiderea ușilor și acesea sunt ținute deschise în regim automat.
Controlul accesului în maternitate
O ușă batantă cu un singur canat cu Slimdrive EMD-F/R, aflată la intrarea în maternitate, combină comoditatea confortului de trecere, controlul accesului, asigurarea căii de evacuare pe ambele direcții, și protecția preventivă contra incendiilor.
Comanda ușii poate fi setată selectiv în modul „automat” sau „operare pe timp de noapte”, ceea ce permite accesul în maternitate numai persoanelor autorizate. În caz de pericol, este posibilă evacuarea rapidă în orice moment, alarma fiind declanșată simultan.
Confort și siguranță: ușa de protecție antiincendiu se închide în regim automat, în caz de pericol. © Jürgen Pollak / GEZE GmbH
Instalație de blocare în poziție GEZE, design pentru siguranță la incendiu
În aproape toate secțiile sunt utilizate instalații de blocare în poziție, folosite pentru a menține deschise în mod electromecanic ușile manuale cu un canat și două canaturi ale compartimentului de incendiu. Instalațiile de blocare în poziție sunt integrate compact și discret într-o soluție cu amortizoare TS 5000 cu sistem de ghidare R-ISM continuu, aceasta garantând că ușa de protecție antiincendiu se va închide în siguranță, în caz de pericol.
Instalațiile de blocare în poziție sunt echipate cu comenzi pentru ușă de urgență TZ 320 în căile de evacuare și de salvare; alimentarea cu curent electric a contraplăcii electrice poate fi întreruptă cu ajutorul butonului de urgență, care permite deschiderea ușii de ieșire de urgență pentru toată lumea. O alarmă optică și acustică este declanșată la apăsarea butonului de urgență și nu permite folosirea abuzivă a sistemului.
Siguranță și igienă cu materiale inteligente de fixare, pentru uși batante
Lagărele cu articulație GEZE montate pe tocul ușii și șinele de glisare T-Stop sunt instalate în aproape toate încăperile pacienților. Sistemul cu limitator de deschidere integrat împiedică ușa de baie și ușile camerei adiacente să se „ciocnească” și astfel tampoanele-opritoare de pe podea devin redundante. Soluția inteligentă crește confortul utilizatorului și ușurează menținerea igienei în camere, deoarece podeaua poate fi curățată fără obstacole.
Produse GEZE în Clinica City Centre
- Sisteme de ușă glisantă Slimdrive SL NT
- Unități de acționare integrate Slimdrive SL NT-FR
- Uși batante Slimdrive EMD
- Unitate de acționare Slimdrive EMD F/R-IS
- Unitate de acționare inversă Slimdrive EMD
- Sistemul de comandă a ușii de ieșire de urgență TZ 320
- Amortizoare TS 5000 pentru ușă cu șină de ghidare R-ISM
- Lagăr cu articulație GEZE montat pe toc și șina de glisare T-Stop